:I

eram la stop, asteptam sa traversez.oboseala... ganduri lipsite de noima,satula de bagajul pe care tot il car dupa mine in fiecare zi si obosita, da, teribil de obosita.
abia observ cum de pe partea cealalta a strazii cineva mai grabit porneste inainte ca semaforul sa se schimbe. il vad cum vine fix spre mine plin de inversunare. obosita, ma dor mainile, as lasa odata bagajul asta, as pleca odata din bucurestiul asta, mi-as lua concediu de la viata asta.omul inainteaza fix in directia mea, pare sa se uite la mine dar nu ma regasesc in privirea lui. se apropie si nu-mi vine sa cred ca spre mine vine cu pumnul ridicat.senzatie acuta de irealitate in mijlocul strazii in plina zi. ma dau la o parte un pic in ultimul moment cat sa nu apuce sa ma loveasca in plin.timpul pare sa se dilate. ma nimereste un pic in spate si mie tot nu-mi vine sa cred. stau blocata pe loc, ma uit in urma, el merge mai departe la fel de inversunat sa dea in stanga si-n dreapta in alti muritori..

copaci fara umbra

chiar aseara admiram cu voce tare copacul din fata blocului ca si-a pastrat coroana atat verde cat si aproape intacta.
de dimineata,insa, ca urmare a unui deochi parca, mi s-a infatisat despuiat tot, iar frunzele, intr-un un strat gros in care ti-ai fi infundat pasii cu totul, ii zaceau la picioare.
pe drumurile cetoase de azi, am mai intalnit multe fenomene asemanatoare, imaginea fiind de copaci dedublati, ei si umbra lor verde reflectata concret pe asfalt.

timp, incotro fugi?

intotdeauna sunt cu un gand inaintea momentului actual, pregatesc, planuiesc..imi programez pasii si, constat, toate se petrec cu o repeziciune de necalculat. intre luni si vineri parca e un maraton la finalul caruia e premiul pe care il savurez din plin. dar timpul e tot timpul..ma mir fara sa-mi fie rusine de exprimarea redundanta. e acum cand imi permit un ragaz sa scriu cuvinte, e acum cand aburul din cafea se ridica usor in fata monitorului, e chiar mai devreme cand usa de la bloc se trantea in ciuda mea, e putin mai tarziu cand pe strada trecea o masina incarcata de doi copaci exotici. si a fost si in weekend cand am fost in parc cu nepotul meu mandru sa ma tina de mana si sa stranga frunze alaturi de mine.
e mereu cand se intampla, niciodata mai inainte, niciodata dupa.
cred ca asta a fost mereu incercarea mea manifestata in diverse moduri...sa trag timpul de maneca si sa-l tin cu mine cat sa am vreme sa ma uit fix in minutele lui.

pinochio undercover

zilele trecute am gasit pe strada, cu fundu-n sus, un pinochio mic de lemn transformat in magnet, caruia- surpriza odata ce l-am ridicat- ii lipsea insusi nasul.

segment

eu voi incepe sa te uit
spre nord,
tu ma vei uita
spre sud.

mai intai iti voi uita
sufletul,
care nu-mi va lua
nici trei zile.

dupa aceea, stiu si eu,
gustul parului tau,
materia superior deghizata
sub forma de gene.

tu ma vei uita poate
de-andoaselea,
cel mai greu iti va fi sa renunti
la trecutul tau
plin de inflorituri
ca o stamba.

in orice caz,
ne vom uita bine amandoi.

apoi ne vom spala pe maini.

liliac

de sfarsit de septembrie

doua maini

mi-e dor de gestul acela simplu pe care l-am vazut azi dand un intreg spectacol in fata mea.
actorii nu erau constienti de piesa in care jucau . .. mainile lor una intr-alta, agitate, care se pierdeau si se regaseau mereu imi erau in prim plan ...

heart shaped moon

is it a sign?
:)

1st kiss

english or romanian? romanian and english, asa sa ramana...

desigur, vorbeam despre ce limba sa aleg sa scriu asta si cum niciodata nu ma pot decide, indecisa sa raman pentru ca pare mai palpitant.
desigur, nu voi uita niciodata momentul tocmai datorita ineditului prezentat, in timp ce ma indreptam spre iesire, imi venea sa povestesc trecatorilor unde ma duc si cu cine ma intalnesc, asa de neverosimil parea si asa de uimita eram ca mi se intampla chiar mie. cum e sa ti se para ca traiesti intr-un film dar ca realitatea vietii sa te impiedice sa traiesti pana la capat incredibilul?...

era el, ma astepta la capatul scarilor iar eu nu mai auzeam lumea dimprejur de bataile inimii mele, as fi luat-o la fuga inapoi dar scarile erau rulante si nu as fi realizat decat un moment penibil. penibil de care ma temeam oricum, asa ca am ajuns sus si m-am indreptat spre el zambind si supunandu-ma sortii alese. a fost cald si a fost exact asa cum spunea ca o sa fie dar tot nu m-am lasat convinsa. dupa cum ma asteptam, m-am retras si am intrat intr-un stand by care cerea o pauza de cunoastere. si el m-a ascultat si a mers langa mine condus de pasii mei mai departe si mai aproape.

1st, 2nd, 3rd kiss..and still waiting for the kiss.

this is the ride to oblivion

mereu il recunosc dupa muzica.
am incetat sa-l mai caut de acum cativa ani cand imi devenise obicei sa ma uit inspre sofer de indata ce urcam in 79. mihai-look-alike si muzica. sau muzica intai.
dar uiti..in timp uiti, iti vezi mai departe de drumul tau, iti urmezi traseele de zi cu zi si ignori timpul petrecut intre.
de data asta, ca o surpriza matinala neasteptata, era muzica spaniola pusa tare, troleul aproape gol si lumea care nu zicea nimic si asculta. da, era el la volan si ca de obicei isi transformase locul de munca intr-o aventura personala cu propriul fundal muzical. si noi pasageri carora li se oferea sansa sa uite pret de o statie sau mai multe ca am urcat sa si coboram.




*14.09.> 90's music..i'm lonely, lonely, looonely; laura non c'e; don't speak; life is live nah nah nah nah
* 17.10> imbranato-tiziano ferro si alte meoldii siropoase incheiate la coborare cu necunoscuta 'piu di un sogno' a lui celentano.. si eye contact intre mine si soferul muzical

movie trailer

i get in the car
theres a strange girl called ocean in the back seat
we then drive on the auto route de soleil to marseille
at least i thought so, they actually said montpellier
the sky is blue
and its the first time i ever hear Otis Redding
u know that guy?

anyway we finally get there
its a concrete box in the middle of nowhere
they say its a disco
we go in find her boyfriend
and me and veronqiue, my later girl friend, drink some whiskies at 8am in a packed nightclub full of people dancing at 8am
we leave without her and on way back she says now i live with her until my passport comes
wtf she lived in a top floor poenthouse appartment, downstairs is palm trees and a swimming pool
was surreal for me
i expected 5yrs of hard work in the french army

anyway, thats enough for now

i would say, that's enough for now.

but the song is simply great

cat e ceasul?

la final de ora in care vorbisem numai despre raspunsul corect la intrebare.

cred ca e pentru prima oara cand o asemenea intrebare a starnit atata ras nevinovat.

...

trecem unii pe langa altii, ne stim din priviri, cunoastem uneori si cate ceva despre viata lor, de cele mai multe ori ne salutam grabiti si mergem mai departe in drumul nostru, diferit cu totul de al lor. ce ne e comun e ca ne intoarcem mereu in acelasi loc si ne numim la fel-vecini.
cu noii vecini nu am relatii prea apropiate, pe cei mai multi dintre ei i-as interna la noua cu dovezi aferente, ar mai fi cativa cumsecade pe care nu numai ca-i observ dar pare ca le ofer o importanta aparte. abia azi ce m-a oprit o doamna de pe palier sa se minuneze ca eu o salut de fiecare data desi nu stau fix pe scara ei iar cei care stau chiar langa ea, nu o saluta niciodata. firescul ne pare tot mai ciudat si parca daca nu-l observam cu voce tare, dispare.

despre vecinii vechi mai aflu vesti cand si cand. nu ma mai lovesc de ei in fiecare zi, deci nu ne mai salutam si mai de fiecare data cand ne intersectam ne miram de timpul care a trecut peste noi.
de fapt..am un scop sa scriu asta acum, ma tot gandesc de zile in sir la ceva si nu stiu cum sa clasez sentimentul asta de parere de rau care m-a cuprins de indata ce am aflat..vestea. am aflat ca a murit un vecin tare drag mie, un vecin caruia paream sa-i fiu draga caci ori de cate ori ne intalneam, ma oprea sa-mi mai spuna cate ceva. avea un fix amuzant legat de data nuntii mele intrebandu-ma mereu cand e si se si auto invita entuziast de perspectiva atunci nestiuta. mereu, dar mereu ma incuraja sa fac lucruri, sa-mi schimb meseria, sa fac altceva..cand eram mai tanara nu pierdea niciodata ocazia sa-mi recomande sa ma duc la castinguri, sa ma fac model, sa am cat mai multe optiuni in viata pentru ca, spunea el, prezint atatea posibilitati...mereu vesel si mereu pregatit sa creada in mine.
si imi pare rau ca uneori eram agasata de toate gandurile lui pozitive la adresa mea, de toata impingerea aia de la spate sa fac si sa fiu si sa devin..dar de cele mai multe ori imi era drag sa ne intalnim pentru un salut si-un pic de avant.

trecem unii pe langa altii, ne salutam grabit si nu stim niciodata daca o sa ne mai intalnim vreodata..si nici nu bagam de seama cat de apropiati ne-au fost pe toata durata vietii noastre trecatoare.

* aproape o luna mai tarziu- tocmai m-am intalnit intamplator cu sotia lui, mergea agitata pe strada, cu lacrimi in ochi, imbracata in negru. ne-am recunoscut reciproc si am vorbit putin despre ultimele evenimente..a fost un ghinion moartea lui, nicidecum efect al batranetii, el era orice numai batran nu, era optimist si pregatit sa alerge prin parc dupa o operatie care de fapt ii reusise..si un microb nenorocit s-a dus drept la inima lui..
'te iubea foarte mult' , mi-a zis la finalul intalnirii inlacrimate.
mai devreme cand luam liftul sa cobor, ma gandeam ca poate o sa ma intalnesc iar cu el si iar o sa-mi spuna lucruri care ma jeneaza si flateaza totodata.. uitasem, poate ca trebuie sa uit la loc. nu se poate sa fi murit, doar nu ne-am mai vazut demult, o sa ne vedem iar, sigur ca da.

rezonari postume

ascultand-o, aproape ca as fi facut schimb cu povestea din versurile ei, ca sa cred, ca sa simt ca a fost asa.

dar a fost ... aproape asa.

lume

cand iti golesti mintea de tine si deschizi ochii inspre afara, mai ai si surprize care-ti apar in drum.
n-ai cum sanu zambesti cand vezi un caine cu un guler din asta de care tocmai am aflat ca se numeste 'elizabethan collar'..parca au capul intr-o palnie, par complet pierduti, privirea lor si imaginea in sine n-are cum sa nu-ti para amuzanta(desi stiu! ca poarta chestia aia pt ca au vreun tip de afectiune..)..just look at them, sooo cute and funny:P

iar mai incolo, tot pe drum, o fetita de vreo 3 anisori cu aripioare de fluturasi in spate agatate de geaca..mov.

si un balcon la parterul unui bloc, facut din caramizi, cu tot felul de oale de lut colorate felurit, dovleci de halloween si flori din toate anotimpurile.

zuperb

am fost odata ca niciodata la tara

aseara, cand stateam intinsa in pat gata sa adorm, mi-au revenit in minte neanuntat toate momentele alea petrecute demult la tara, retinute doar prin senzatii care uneori se mai intorc asa, in prag de noapte neagra.

paturile..mereu ajungeam seara si dupa ore nesfarsite de tren, odata ajunsi, ne culcam. cearsafurile erau mereu scrobite si miroseau asa a vechi si nou curat pus la un loc, paturile erau inalte si bombate, pernele erau mereu foarte mari si foarte albe, poate te mai pisca vreun fulg de obraz sa te asiguri ca nu esti la oras.
borsul..niciodata in alta parte n-am mancat ciorba mai buna ca acolo, cum ne adunam cu totii in jurul mesei cu picioare subrede la ora pranzului si asteptam sa se incalzeasca mancarea pe soba cu lemne.
leaganul din pod..cu tot praful dimprejur..ne zbenguaim printre lemne si altele stranse prin colturi si vreme de ore in sir nu stia nimeni de noi.
cand urcam la vie la cules de mure si zmeura, cum ne opream din loc in loc, cu respiratia taiata si beam apa rrreceee din izvor.
arsita si umbra cautata sub copaci inalti.
eu nu stiam sa prasesc dar stiam sa alerg si sa ma joc printre ierburile crescute cat mine. marul ala din mijlocul campului spre care ne luam la intrerecere tipand.
mainile murdarite de la curatat de nuci verzi
puii de gaina pe care-i prindeam in palme si le simteam inima zbatandu-li-se in piept, cat de pufosi si de speriosi.
mieii, dragii de ei si oile, fraierele de ele.
apa din fantana si cum spuneam buna ziua la toti oamenii intalniti pe ulita, aveam treaba, caram galeti de apa.
iernile cu zapada si paraul inghetat, derdelusurile si saniile si noi .
dar verile, cel mai mult verile si noptile lor culcate 'odata cu gainile'..
stelele atat de aproape si atat de multe, o noapte anume in care stateam pe prispa si le numaram.
camera in care ma culcam si stergarul deasupra patului pe care silabiseam prima poezie din viata mea...in litere cusute colorat statea scris ca un anunt al uitarii ce avea sa vina:

c a t e s t e l e s u n t p e c e r,
p a n a - n z i u a t o a t e p i e r

X

desi nu a fost neaparat intamplat de la sine in viata mea si nici nu a reprezentat o singura trecere in drumul meu, X-ul acesta vine sa marcheze un moment important demn de notat.
fascinant aici ar fi cum toate gesturile care ar fi normal provenite din trairi reale, sunt doar automatisme ce imita caldura. cum un zambet nu e mai mult decat un dezvelit de dinti, cum o imbratisare nu e mai mult decat incolacit bratele in jurul altui trup si cum toate vorbele calde nu-s mai mult decat indulciri voite ale glasului in vederea unui interes bine delimitat. nici macar nu invinuiesc de falsitate, X-ul acesta exact asa e format, din doua bare incrucisate, nu pretinde mai mult decat e, nu se preface altceva.
privindu-l direct, stiam, am de-a face cu o spoiala de toata frumusetea, fara impresiile mele traduse-n dictionarul meu de emotii, nu am cu ce sa ma aleg.

oamenii judecatori

intotdeauna mi s-au parut de prisos comentariile oamenilor vis-a-vis de cersetori, cum trebuie ei sa munceasca, nu sa intinda mana, cum ca de fapt se prefac si ca sigur nu au nicio problema sau handicap si e mai usor asa in loc sa ..in loc sa, in loc sa.
ieri eram in autobuz si un baiat cam de 25 ani batut mar avea un fel de conversatie cu doi pasageri. unul dintre ei un batran mustacios care-l tot certa ca 'asa-i trebuie'(baiatul fusese batut pentru ca fusese prins cersind de ..niste golani, probabil) si venea cu argumente fel de fel pro munca si o femeie care tot cauta sa-l inteleaga pe baiat, intrebandu-l diverse despre viata lui, dorind deci sa afle cum a ajuns asa tanar si in putere sa intinda mana. baiatul cu fata tumefiata si glas plans se explica si povestea printre invectivele batranului care-l tot acuza ca minte, o experienta de viata care parea inventata numai pentru cumulul de durere si nedreptate care i se intamplase...(evacuati din apt,tatal a murit, mama e internata la un camin, sta pe strazi si nici n-a apucat sa mearga la vreo scoala)... rectific, nu parea inventata deloc, de cele mai multe ori chiar asa e, baiatul simtea nevoia sa convinga ca un fel de dovada necesara a nevinovatiei lui, tot insista sa se mearga la politie sa i se verifice spusele..
mustaciosul a reusit cumva sa o convinga pe femeia ce incerca sa joace un rol de avocat al apararii si ..discutia s-a incheiat cand cel mai de seama acuzator a coborat intr-o statie si femeia ...dornica sa-l absolve, s-a declarat cucerita de probele acuzarii, incheind cazul cu o ridicare din umeri si un sfat sub forma de repros..'pai daca nu muncesti, de ce nu muncesti' .

personal, asistam la acest proces si fara sa intervin in cuvinte, gandeam raspicat cum iata ca oamenii ii pun la zid pe alti oameni pentru ca nu au facut aceleasi alegeri ca ei in viata, ignorand complet elementarul fapt ca respectivii au avut cu totul alta viata. poti, in cel mai bun caz, sa nu intelegi si sa te sustragi comentariilor acuzatoare..si sa ai in vedere pe cat posibil ca niciodata nu stii cum ti se poate juca o festa si sa ajungi exact in ipostaza baiatului batut si amarat, neavand cum sa te aperi in fata celor hotarati sa te condamne.

eXemplary piece of advice

mi se indoise ceva si
mama: pune ceva greu peste sa se indrepte.
eu: ce?
mama: o perna

apriori

the very beginning..

e uimitor cum sunt anumite imagini care raman cu tine ani dupa ani, cum iti construiesti sperante sau planuri in functie de impresiile lasate, cum toata lumea din afara ta se transfera intr-o clipa in lumea dinlauntrul tau, definindu-ti traseul.

primele amintiri de genul asta se refera cu precadere ..la manifestari stradale de iubire.
un el adolescent o astepta pe o ea adolescenta la una dintre primele-presupun-intalniri ale lor. si ea vine si el face o pirueta din asta incredibila in aer-un fel de triplu tulup pe astfalt- si aterizeaza in fata ei cu o floare tinuta pana atunci la spate. un wow general si ea care-i sare in brate.

intr-o alta zi, de toamna de data asta, cu ploaie atunci..observ pe partea cealalta a drumului o scena parca rupta dintr-un film. un barbat si o femeie opriti in mijlocul strazii , cu servietele la picioarele lor, intalniti parca din intamplare exact atunci dupa mult timp de dor, se imbratisau si se sarutau de parca erau singurii pe pamant. noi, muritorii, trecatori pe langa o asemenea iubire, nu intelegeam nimic dar priveam fascinati la cei doi indragostiti pierduti in regasire.

si mai tin minte veselia unei zile de vara la mal de mare in care mai multe familii tinere si mai multi copii radeau zgomotos si se jucau frumos unii cu altii.

mi-e greu sa pun in cuvinte ceva ce pastrez cu mine de atata timp, sa explic cum nu am cum sa uit ceva ce nici macar nu mi s-a intamplat mie dar care, printr-un hazard, m-a amprentat pe vesnicie

:)