rezonari postume

ascultand-o, aproape ca as fi facut schimb cu povestea din versurile ei, ca sa cred, ca sa simt ca a fost asa.

dar a fost ... aproape asa.

lume

cand iti golesti mintea de tine si deschizi ochii inspre afara, mai ai si surprize care-ti apar in drum.
n-ai cum sanu zambesti cand vezi un caine cu un guler din asta de care tocmai am aflat ca se numeste 'elizabethan collar'..parca au capul intr-o palnie, par complet pierduti, privirea lor si imaginea in sine n-are cum sa nu-ti para amuzanta(desi stiu! ca poarta chestia aia pt ca au vreun tip de afectiune..)..just look at them, sooo cute and funny:P

iar mai incolo, tot pe drum, o fetita de vreo 3 anisori cu aripioare de fluturasi in spate agatate de geaca..mov.

si un balcon la parterul unui bloc, facut din caramizi, cu tot felul de oale de lut colorate felurit, dovleci de halloween si flori din toate anotimpurile.

zuperb

am fost odata ca niciodata la tara

aseara, cand stateam intinsa in pat gata sa adorm, mi-au revenit in minte neanuntat toate momentele alea petrecute demult la tara, retinute doar prin senzatii care uneori se mai intorc asa, in prag de noapte neagra.

paturile..mereu ajungeam seara si dupa ore nesfarsite de tren, odata ajunsi, ne culcam. cearsafurile erau mereu scrobite si miroseau asa a vechi si nou curat pus la un loc, paturile erau inalte si bombate, pernele erau mereu foarte mari si foarte albe, poate te mai pisca vreun fulg de obraz sa te asiguri ca nu esti la oras.
borsul..niciodata in alta parte n-am mancat ciorba mai buna ca acolo, cum ne adunam cu totii in jurul mesei cu picioare subrede la ora pranzului si asteptam sa se incalzeasca mancarea pe soba cu lemne.
leaganul din pod..cu tot praful dimprejur..ne zbenguaim printre lemne si altele stranse prin colturi si vreme de ore in sir nu stia nimeni de noi.
cand urcam la vie la cules de mure si zmeura, cum ne opream din loc in loc, cu respiratia taiata si beam apa rrreceee din izvor.
arsita si umbra cautata sub copaci inalti.
eu nu stiam sa prasesc dar stiam sa alerg si sa ma joc printre ierburile crescute cat mine. marul ala din mijlocul campului spre care ne luam la intrerecere tipand.
mainile murdarite de la curatat de nuci verzi
puii de gaina pe care-i prindeam in palme si le simteam inima zbatandu-li-se in piept, cat de pufosi si de speriosi.
mieii, dragii de ei si oile, fraierele de ele.
apa din fantana si cum spuneam buna ziua la toti oamenii intalniti pe ulita, aveam treaba, caram galeti de apa.
iernile cu zapada si paraul inghetat, derdelusurile si saniile si noi .
dar verile, cel mai mult verile si noptile lor culcate 'odata cu gainile'..
stelele atat de aproape si atat de multe, o noapte anume in care stateam pe prispa si le numaram.
camera in care ma culcam si stergarul deasupra patului pe care silabiseam prima poezie din viata mea...in litere cusute colorat statea scris ca un anunt al uitarii ce avea sa vina:

c a t e s t e l e s u n t p e c e r,
p a n a - n z i u a t o a t e p i e r

X

desi nu a fost neaparat intamplat de la sine in viata mea si nici nu a reprezentat o singura trecere in drumul meu, X-ul acesta vine sa marcheze un moment important demn de notat.
fascinant aici ar fi cum toate gesturile care ar fi normal provenite din trairi reale, sunt doar automatisme ce imita caldura. cum un zambet nu e mai mult decat un dezvelit de dinti, cum o imbratisare nu e mai mult decat incolacit bratele in jurul altui trup si cum toate vorbele calde nu-s mai mult decat indulciri voite ale glasului in vederea unui interes bine delimitat. nici macar nu invinuiesc de falsitate, X-ul acesta exact asa e format, din doua bare incrucisate, nu pretinde mai mult decat e, nu se preface altceva.
privindu-l direct, stiam, am de-a face cu o spoiala de toata frumusetea, fara impresiile mele traduse-n dictionarul meu de emotii, nu am cu ce sa ma aleg.

oamenii judecatori

intotdeauna mi s-au parut de prisos comentariile oamenilor vis-a-vis de cersetori, cum trebuie ei sa munceasca, nu sa intinda mana, cum ca de fapt se prefac si ca sigur nu au nicio problema sau handicap si e mai usor asa in loc sa ..in loc sa, in loc sa.
ieri eram in autobuz si un baiat cam de 25 ani batut mar avea un fel de conversatie cu doi pasageri. unul dintre ei un batran mustacios care-l tot certa ca 'asa-i trebuie'(baiatul fusese batut pentru ca fusese prins cersind de ..niste golani, probabil) si venea cu argumente fel de fel pro munca si o femeie care tot cauta sa-l inteleaga pe baiat, intrebandu-l diverse despre viata lui, dorind deci sa afle cum a ajuns asa tanar si in putere sa intinda mana. baiatul cu fata tumefiata si glas plans se explica si povestea printre invectivele batranului care-l tot acuza ca minte, o experienta de viata care parea inventata numai pentru cumulul de durere si nedreptate care i se intamplase...(evacuati din apt,tatal a murit, mama e internata la un camin, sta pe strazi si nici n-a apucat sa mearga la vreo scoala)... rectific, nu parea inventata deloc, de cele mai multe ori chiar asa e, baiatul simtea nevoia sa convinga ca un fel de dovada necesara a nevinovatiei lui, tot insista sa se mearga la politie sa i se verifice spusele..
mustaciosul a reusit cumva sa o convinga pe femeia ce incerca sa joace un rol de avocat al apararii si ..discutia s-a incheiat cand cel mai de seama acuzator a coborat intr-o statie si femeia ...dornica sa-l absolve, s-a declarat cucerita de probele acuzarii, incheind cazul cu o ridicare din umeri si un sfat sub forma de repros..'pai daca nu muncesti, de ce nu muncesti' .

personal, asistam la acest proces si fara sa intervin in cuvinte, gandeam raspicat cum iata ca oamenii ii pun la zid pe alti oameni pentru ca nu au facut aceleasi alegeri ca ei in viata, ignorand complet elementarul fapt ca respectivii au avut cu totul alta viata. poti, in cel mai bun caz, sa nu intelegi si sa te sustragi comentariilor acuzatoare..si sa ai in vedere pe cat posibil ca niciodata nu stii cum ti se poate juca o festa si sa ajungi exact in ipostaza baiatului batut si amarat, neavand cum sa te aperi in fata celor hotarati sa te condamne.

eXemplary piece of advice

mi se indoise ceva si
mama: pune ceva greu peste sa se indrepte.
eu: ce?
mama: o perna

apriori

the very beginning..

e uimitor cum sunt anumite imagini care raman cu tine ani dupa ani, cum iti construiesti sperante sau planuri in functie de impresiile lasate, cum toata lumea din afara ta se transfera intr-o clipa in lumea dinlauntrul tau, definindu-ti traseul.

primele amintiri de genul asta se refera cu precadere ..la manifestari stradale de iubire.
un el adolescent o astepta pe o ea adolescenta la una dintre primele-presupun-intalniri ale lor. si ea vine si el face o pirueta din asta incredibila in aer-un fel de triplu tulup pe astfalt- si aterizeaza in fata ei cu o floare tinuta pana atunci la spate. un wow general si ea care-i sare in brate.

intr-o alta zi, de toamna de data asta, cu ploaie atunci..observ pe partea cealalta a drumului o scena parca rupta dintr-un film. un barbat si o femeie opriti in mijlocul strazii , cu servietele la picioarele lor, intalniti parca din intamplare exact atunci dupa mult timp de dor, se imbratisau si se sarutau de parca erau singurii pe pamant. noi, muritorii, trecatori pe langa o asemenea iubire, nu intelegeam nimic dar priveam fascinati la cei doi indragostiti pierduti in regasire.

si mai tin minte veselia unei zile de vara la mal de mare in care mai multe familii tinere si mai multi copii radeau zgomotos si se jucau frumos unii cu altii.

mi-e greu sa pun in cuvinte ceva ce pastrez cu mine de atata timp, sa explic cum nu am cum sa uit ceva ce nici macar nu mi s-a intamplat mie dar care, printr-un hazard, m-a amprentat pe vesnicie

:)