intotdeauna sunt cu un gand inaintea momentului actual, pregatesc, planuiesc..imi programez pasii si, constat, toate se petrec cu o repeziciune de necalculat. intre luni si vineri parca e un maraton la finalul caruia e premiul pe care il savurez din plin. dar timpul e tot timpul..ma mir fara sa-mi fie rusine de exprimarea redundanta. e acum cand imi permit un ragaz sa scriu cuvinte, e acum cand aburul din cafea se ridica usor in fata monitorului, e chiar mai devreme cand usa de la bloc se trantea in ciuda mea, e putin mai tarziu cand pe strada trecea o masina incarcata de doi copaci exotici. si a fost si in weekend cand am fost in parc cu nepotul meu mandru sa ma tina de mana si sa stranga frunze alaturi de mine.
e mereu cand se intampla, niciodata mai inainte, niciodata dupa.
cred ca asta a fost mereu incercarea mea manifestata in diverse moduri...sa trag timpul de maneca si sa-l tin cu mine cat sa am vreme sa ma uit fix in minutele lui.
