cat e ceasul?

la final de ora in care vorbisem numai despre raspunsul corect la intrebare.

cred ca e pentru prima oara cand o asemenea intrebare a starnit atata ras nevinovat.

...

trecem unii pe langa altii, ne stim din priviri, cunoastem uneori si cate ceva despre viata lor, de cele mai multe ori ne salutam grabiti si mergem mai departe in drumul nostru, diferit cu totul de al lor. ce ne e comun e ca ne intoarcem mereu in acelasi loc si ne numim la fel-vecini.
cu noii vecini nu am relatii prea apropiate, pe cei mai multi dintre ei i-as interna la noua cu dovezi aferente, ar mai fi cativa cumsecade pe care nu numai ca-i observ dar pare ca le ofer o importanta aparte. abia azi ce m-a oprit o doamna de pe palier sa se minuneze ca eu o salut de fiecare data desi nu stau fix pe scara ei iar cei care stau chiar langa ea, nu o saluta niciodata. firescul ne pare tot mai ciudat si parca daca nu-l observam cu voce tare, dispare.

despre vecinii vechi mai aflu vesti cand si cand. nu ma mai lovesc de ei in fiecare zi, deci nu ne mai salutam si mai de fiecare data cand ne intersectam ne miram de timpul care a trecut peste noi.
de fapt..am un scop sa scriu asta acum, ma tot gandesc de zile in sir la ceva si nu stiu cum sa clasez sentimentul asta de parere de rau care m-a cuprins de indata ce am aflat..vestea. am aflat ca a murit un vecin tare drag mie, un vecin caruia paream sa-i fiu draga caci ori de cate ori ne intalneam, ma oprea sa-mi mai spuna cate ceva. avea un fix amuzant legat de data nuntii mele intrebandu-ma mereu cand e si se si auto invita entuziast de perspectiva atunci nestiuta. mereu, dar mereu ma incuraja sa fac lucruri, sa-mi schimb meseria, sa fac altceva..cand eram mai tanara nu pierdea niciodata ocazia sa-mi recomande sa ma duc la castinguri, sa ma fac model, sa am cat mai multe optiuni in viata pentru ca, spunea el, prezint atatea posibilitati...mereu vesel si mereu pregatit sa creada in mine.
si imi pare rau ca uneori eram agasata de toate gandurile lui pozitive la adresa mea, de toata impingerea aia de la spate sa fac si sa fiu si sa devin..dar de cele mai multe ori imi era drag sa ne intalnim pentru un salut si-un pic de avant.

trecem unii pe langa altii, ne salutam grabit si nu stim niciodata daca o sa ne mai intalnim vreodata..si nici nu bagam de seama cat de apropiati ne-au fost pe toata durata vietii noastre trecatoare.

* aproape o luna mai tarziu- tocmai m-am intalnit intamplator cu sotia lui, mergea agitata pe strada, cu lacrimi in ochi, imbracata in negru. ne-am recunoscut reciproc si am vorbit putin despre ultimele evenimente..a fost un ghinion moartea lui, nicidecum efect al batranetii, el era orice numai batran nu, era optimist si pregatit sa alerge prin parc dupa o operatie care de fapt ii reusise..si un microb nenorocit s-a dus drept la inima lui..
'te iubea foarte mult' , mi-a zis la finalul intalnirii inlacrimate.
mai devreme cand luam liftul sa cobor, ma gandeam ca poate o sa ma intalnesc iar cu el si iar o sa-mi spuna lucruri care ma jeneaza si flateaza totodata.. uitasem, poate ca trebuie sa uit la loc. nu se poate sa fi murit, doar nu ne-am mai vazut demult, o sa ne vedem iar, sigur ca da.

rezonari postume

ascultand-o, aproape ca as fi facut schimb cu povestea din versurile ei, ca sa cred, ca sa simt ca a fost asa.

dar a fost ... aproape asa.

lume

cand iti golesti mintea de tine si deschizi ochii inspre afara, mai ai si surprize care-ti apar in drum.
n-ai cum sanu zambesti cand vezi un caine cu un guler din asta de care tocmai am aflat ca se numeste 'elizabethan collar'..parca au capul intr-o palnie, par complet pierduti, privirea lor si imaginea in sine n-are cum sa nu-ti para amuzanta(desi stiu! ca poarta chestia aia pt ca au vreun tip de afectiune..)..just look at them, sooo cute and funny:P

iar mai incolo, tot pe drum, o fetita de vreo 3 anisori cu aripioare de fluturasi in spate agatate de geaca..mov.

si un balcon la parterul unui bloc, facut din caramizi, cu tot felul de oale de lut colorate felurit, dovleci de halloween si flori din toate anotimpurile.

zuperb

am fost odata ca niciodata la tara

aseara, cand stateam intinsa in pat gata sa adorm, mi-au revenit in minte neanuntat toate momentele alea petrecute demult la tara, retinute doar prin senzatii care uneori se mai intorc asa, in prag de noapte neagra.

paturile..mereu ajungeam seara si dupa ore nesfarsite de tren, odata ajunsi, ne culcam. cearsafurile erau mereu scrobite si miroseau asa a vechi si nou curat pus la un loc, paturile erau inalte si bombate, pernele erau mereu foarte mari si foarte albe, poate te mai pisca vreun fulg de obraz sa te asiguri ca nu esti la oras.
borsul..niciodata in alta parte n-am mancat ciorba mai buna ca acolo, cum ne adunam cu totii in jurul mesei cu picioare subrede la ora pranzului si asteptam sa se incalzeasca mancarea pe soba cu lemne.
leaganul din pod..cu tot praful dimprejur..ne zbenguaim printre lemne si altele stranse prin colturi si vreme de ore in sir nu stia nimeni de noi.
cand urcam la vie la cules de mure si zmeura, cum ne opream din loc in loc, cu respiratia taiata si beam apa rrreceee din izvor.
arsita si umbra cautata sub copaci inalti.
eu nu stiam sa prasesc dar stiam sa alerg si sa ma joc printre ierburile crescute cat mine. marul ala din mijlocul campului spre care ne luam la intrerecere tipand.
mainile murdarite de la curatat de nuci verzi
puii de gaina pe care-i prindeam in palme si le simteam inima zbatandu-li-se in piept, cat de pufosi si de speriosi.
mieii, dragii de ei si oile, fraierele de ele.
apa din fantana si cum spuneam buna ziua la toti oamenii intalniti pe ulita, aveam treaba, caram galeti de apa.
iernile cu zapada si paraul inghetat, derdelusurile si saniile si noi .
dar verile, cel mai mult verile si noptile lor culcate 'odata cu gainile'..
stelele atat de aproape si atat de multe, o noapte anume in care stateam pe prispa si le numaram.
camera in care ma culcam si stergarul deasupra patului pe care silabiseam prima poezie din viata mea...in litere cusute colorat statea scris ca un anunt al uitarii ce avea sa vina:

c a t e s t e l e s u n t p e c e r,
p a n a - n z i u a t o a t e p i e r

X

desi nu a fost neaparat intamplat de la sine in viata mea si nici nu a reprezentat o singura trecere in drumul meu, X-ul acesta vine sa marcheze un moment important demn de notat.
fascinant aici ar fi cum toate gesturile care ar fi normal provenite din trairi reale, sunt doar automatisme ce imita caldura. cum un zambet nu e mai mult decat un dezvelit de dinti, cum o imbratisare nu e mai mult decat incolacit bratele in jurul altui trup si cum toate vorbele calde nu-s mai mult decat indulciri voite ale glasului in vederea unui interes bine delimitat. nici macar nu invinuiesc de falsitate, X-ul acesta exact asa e format, din doua bare incrucisate, nu pretinde mai mult decat e, nu se preface altceva.
privindu-l direct, stiam, am de-a face cu o spoiala de toata frumusetea, fara impresiile mele traduse-n dictionarul meu de emotii, nu am cu ce sa ma aleg.

oamenii judecatori

intotdeauna mi s-au parut de prisos comentariile oamenilor vis-a-vis de cersetori, cum trebuie ei sa munceasca, nu sa intinda mana, cum ca de fapt se prefac si ca sigur nu au nicio problema sau handicap si e mai usor asa in loc sa ..in loc sa, in loc sa.
ieri eram in autobuz si un baiat cam de 25 ani batut mar avea un fel de conversatie cu doi pasageri. unul dintre ei un batran mustacios care-l tot certa ca 'asa-i trebuie'(baiatul fusese batut pentru ca fusese prins cersind de ..niste golani, probabil) si venea cu argumente fel de fel pro munca si o femeie care tot cauta sa-l inteleaga pe baiat, intrebandu-l diverse despre viata lui, dorind deci sa afle cum a ajuns asa tanar si in putere sa intinda mana. baiatul cu fata tumefiata si glas plans se explica si povestea printre invectivele batranului care-l tot acuza ca minte, o experienta de viata care parea inventata numai pentru cumulul de durere si nedreptate care i se intamplase...(evacuati din apt,tatal a murit, mama e internata la un camin, sta pe strazi si nici n-a apucat sa mearga la vreo scoala)... rectific, nu parea inventata deloc, de cele mai multe ori chiar asa e, baiatul simtea nevoia sa convinga ca un fel de dovada necesara a nevinovatiei lui, tot insista sa se mearga la politie sa i se verifice spusele..
mustaciosul a reusit cumva sa o convinga pe femeia ce incerca sa joace un rol de avocat al apararii si ..discutia s-a incheiat cand cel mai de seama acuzator a coborat intr-o statie si femeia ...dornica sa-l absolve, s-a declarat cucerita de probele acuzarii, incheind cazul cu o ridicare din umeri si un sfat sub forma de repros..'pai daca nu muncesti, de ce nu muncesti' .

personal, asistam la acest proces si fara sa intervin in cuvinte, gandeam raspicat cum iata ca oamenii ii pun la zid pe alti oameni pentru ca nu au facut aceleasi alegeri ca ei in viata, ignorand complet elementarul fapt ca respectivii au avut cu totul alta viata. poti, in cel mai bun caz, sa nu intelegi si sa te sustragi comentariilor acuzatoare..si sa ai in vedere pe cat posibil ca niciodata nu stii cum ti se poate juca o festa si sa ajungi exact in ipostaza baiatului batut si amarat, neavand cum sa te aperi in fata celor hotarati sa te condamne.