senzatie de irealitate...
se intampla rar, dara tunci cand se intampla, par sa se concentreze toate in acelasi timp. si desigur ca ti-e frica sa deschizi ochii mai larg sa te uiti mai bine la o lume pe care o credeai in cu totul alt fel. e si normal pana la urma, e la fel cand faci trecerea brusca de la intuneric la lumina, la inceput trebuie sa te obisnuiesti..
si acum..de curand cam asa e, tin ochii intredeschisi de frica s anu se lase intunericul iar prea repede si sa nu fi vazut niciun contur clar.
ningea... prima seara de iarna din acest an. zambetul era tot pe chipul meu, il vazusem cu o seara inainte in oglinda si aproape ca nu m-am recunoscut, mi se parea ca se transmite toata bucuria si emotia in privire si ma vedeam in sfarsit frumoasa..la modul ala, dincolo de trasaturi, desi aveam parca niste ochi imensi si clari, -acum il simteam si era bine..printre fulgi si stari de bine, la o distanta oarecare, cineva mergea lent pe role..inceeet, bizar, ca pus de un regizor sa se desfasoare fix in fata mea.. ningea, zambeam, omul pe role se indeparta.
