copaci fara umbra

chiar aseara admiram cu voce tare copacul din fata blocului ca si-a pastrat coroana atat verde cat si aproape intacta.
de dimineata,insa, ca urmare a unui deochi parca, mi s-a infatisat despuiat tot, iar frunzele, intr-un un strat gros in care ti-ai fi infundat pasii cu totul, ii zaceau la picioare.
pe drumurile cetoase de azi, am mai intalnit multe fenomene asemanatoare, imaginea fiind de copaci dedublati, ei si umbra lor verde reflectata concret pe asfalt.

timp, incotro fugi?

intotdeauna sunt cu un gand inaintea momentului actual, pregatesc, planuiesc..imi programez pasii si, constat, toate se petrec cu o repeziciune de necalculat. intre luni si vineri parca e un maraton la finalul caruia e premiul pe care il savurez din plin. dar timpul e tot timpul..ma mir fara sa-mi fie rusine de exprimarea redundanta. e acum cand imi permit un ragaz sa scriu cuvinte, e acum cand aburul din cafea se ridica usor in fata monitorului, e chiar mai devreme cand usa de la bloc se trantea in ciuda mea, e putin mai tarziu cand pe strada trecea o masina incarcata de doi copaci exotici. si a fost si in weekend cand am fost in parc cu nepotul meu mandru sa ma tina de mana si sa stranga frunze alaturi de mine.
e mereu cand se intampla, niciodata mai inainte, niciodata dupa.
cred ca asta a fost mereu incercarea mea manifestata in diverse moduri...sa trag timpul de maneca si sa-l tin cu mine cat sa am vreme sa ma uit fix in minutele lui.