trecem unii pe langa altii, ne stim din priviri, cunoastem uneori si cate ceva despre viata lor, de cele mai multe ori ne salutam grabiti si mergem mai departe in drumul nostru, diferit cu totul de al lor. ce ne e comun e ca ne intoarcem mereu in acelasi loc si ne numim la fel-vecini.
cu noii vecini nu am relatii prea apropiate, pe cei mai multi dintre ei i-as interna la noua cu dovezi aferente, ar mai fi cativa cumsecade pe care nu numai ca-i observ dar pare ca le ofer o importanta aparte. abia azi ce m-a oprit o doamna de pe palier sa se minuneze ca eu o salut de fiecare data desi nu stau fix pe scara ei iar cei care stau chiar langa ea, nu o saluta niciodata. firescul ne pare tot mai ciudat si parca daca nu-l observam cu voce tare, dispare.
despre vecinii vechi mai aflu vesti cand si cand. nu ma mai lovesc de ei in fiecare zi, deci nu ne mai salutam si mai de fiecare data cand ne intersectam ne miram de timpul care a trecut peste noi.
de fapt..am un scop sa scriu asta acum, ma tot gandesc de zile in sir la ceva si nu stiu cum sa clasez sentimentul asta de parere de rau care m-a cuprins de indata ce am aflat..vestea. am aflat ca a murit un vecin tare drag mie, un vecin caruia paream sa-i fiu draga caci ori de cate ori ne intalneam, ma oprea sa-mi mai spuna cate ceva. avea un fix amuzant legat de data nuntii mele intrebandu-ma mereu cand e si se si auto invita entuziast de perspectiva atunci nestiuta. mereu, dar mereu ma incuraja sa fac lucruri, sa-mi schimb meseria, sa fac altceva..cand eram mai tanara nu pierdea niciodata ocazia sa-mi recomande sa ma duc la castinguri, sa ma fac model, sa am cat mai multe optiuni in viata pentru ca, spunea el, prezint atatea posibilitati...mereu vesel si mereu pregatit sa creada in mine.
si imi pare rau ca uneori eram agasata de toate gandurile lui pozitive la adresa mea, de toata impingerea aia de la spate sa fac si sa fiu si sa devin..dar de cele mai multe ori imi era drag sa ne intalnim pentru un salut si-un pic de avant.
trecem unii pe langa altii, ne salutam grabit si nu stim niciodata daca o sa ne mai intalnim vreodata..si nici nu bagam de seama cat de apropiati ne-au fost pe toata durata vietii noastre trecatoare.
* aproape o luna mai tarziu- tocmai m-am intalnit intamplator cu sotia lui, mergea agitata pe strada, cu lacrimi in ochi, imbracata in negru. ne-am recunoscut reciproc si am vorbit putin despre ultimele evenimente..a fost un ghinion moartea lui, nicidecum efect al batranetii, el era orice numai batran nu, era optimist si pregatit sa alerge prin parc dupa o operatie care de fapt ii reusise..si un microb nenorocit s-a dus drept la inima lui..
'te iubea foarte mult' , mi-a zis la finalul intalnirii inlacrimate.
mai devreme cand luam liftul sa cobor, ma gandeam ca poate o sa ma intalnesc iar cu el si iar o sa-mi spuna lucruri care ma jeneaza si flateaza totodata.. uitasem, poate ca trebuie sa uit la loc. nu se poate sa fi murit, doar nu ne-am mai vazut demult, o sa ne vedem iar, sigur ca da.
